Spectacolul caritabil de Crăciun

Anual, Consiliul Școlar al Elevilor, alături de ceilalți elevi și profesori ai Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului își propun să aducă, în sufletele oamenilor, spiritul bunătății prin intermediul Spectacolului Caritabil de Crăciun. 

Prezentat sub diverse forme și titluri, acesta cuprinde două ore de spectacol intense, dinamice, în cadrul cărora liceenii acaparează privirile spectatorilor cu energie și voie bună. De la vals vienez și scenete amuzante, la colinde și urături spuse în prag de sărbătoare, momentele artistice inedit pregătite anual au avut menirea să aducă lumină și căldură în sufletul copiilor ucraineni, al bunicilor fără nepoți sau al oamenilor ce și-au pierdut zâmbetele de pe chipul încărcat de probleme și griji.

Whatsapp Image 2025 01 15 At 22.38.14 (4)
Whatsapp Image 2025 01 15 At 22.38.13 (3)
Whatsapp Image 2025 01 15 At 22.38.14 (3)

În cadrul acestui eveniment, care nu ar fi fost realizabil fără sprijinul Primăriei Gura Humorului, Centrului Cultural Gura Humorului, Colegiul „Alexandru cel Bun” și al cadrelor didactice, sunt mereu implicați atât elevi voluntari, cât și membrii ai Clubului de Arte Vizuale care ajută la realizarea elementelor de decor și ai Clubului de Fotografie de la Colegiul „Alexandru cel Bun”, care imortalizează momentele speciale și oferă amintiri cu miros de brad și prăjituri.


Cu ocazia spectacolului caritabil, liceenii, spectatorii și toți oamenii buni care le-au fost alături, au ales să dăruiască speranță din preaplinul lor, prin muzică și armonie, urând anual sărbători pline de bucurie.

Comments

Lasă un răspuns