Revista „Război și pace”

Descarcă de aici revista

„În toamna târzie a lui 2021, <<vrând să ne îndepărtăm de stilul sistematizat și individualizant, școlăresc, ne-am îndreptat privirile spre darurile și pasiunile fiecăruia>>, pentru a crea o revistă de interes pentru liceeni. Nu lungă ne-a fost aventura cu revista, întrucât pe 24 februarie am abandonat inițiativa, <<pentru a asculta, a strânge în brațe, a șterge lacrimi, și pentru a dărui speranță. Chiar dacă nu se mai găsește pe prima pagină a ziarelor, războiul e tot acolo… Ne putem întoarce privirea, dar vom auzi în continuare sunetul gloanțelor pe deasupra capetelor unor oameni nevinovați.>>” declară elevii inițiatori ai activității.


Acea revistă inițial menționată, a sosit la 11 luni de la începerea războiului, sub forma paginilor intitulate „Pace și Război”.

Citirea ei este o experiență ce vă poate apropia de durerile cele mai mari ale lumii, dar și de curajul și dedicarea unei mâini de oameni, elevi și profesori ai Colegiului „Alexandru cel Bun”.


Toate fondurile adunate din vânzarea revistei au fost direcționate către o cauză caritabilă.


„Mulțumim doamnei director Mihaela Ursaciuc și ASPA GH pentru suportul oferit în realizarea și printarea revistei!” mai declară elevii.

Comments

Lasă un răspuns